Paula Măriuț Ciobanu, artistă româncă din Italia
Paula Măriuț Ciobanu, artistă româncă din Italia: „Viața mea este un joc al punctelor, liniilor și formelor infinite”
Paula Măriuț Ciobanu, un nume foarte cunoscut și apreciat în lumea artiștilor plastici din Italia și din țară, a fost recent intervievată de fotograful român din Torino, Mihai Bursuc. Un video document, cu un interviu în care pictorița se prezintă și povestește despre pasiunea sa pentru pictură născută odată cu momentul în care bunicul i-a pus în mână o bucată de cărbune stins, iar mica fetiță de atunci s-a apucat să deseneze cu acesta pe peretele din spatele casei.
Paula Măriuț Ciobanu este originară din comuna Traian, județul Bacău și a lucrat 22 de ani în pictura industrială din România. Din 2006 ea trăieşte la Torino cu familia, iar în lumea picturii din Italia a fost primită „cu brațele deschise”, după cum ea însăși ne spune în interviul realizat de Mihai Bursuc. Italia i-a oferit, pe lângă o viață mai bună alături de soț și cei trei copii, și numeroase satisfacții în cariera sa de pictoriță.
Tehnica de pictură a artistei românce este una unică, artista pictează „punctând” la propriu imaginile pe care le redă în tablourile sale.
De-a lungul carierei, operele Paulei Măriuț Ciobanu au fost expuse de nenumărate ori în cadrul unor expoziții personale și colective din România, Italia, Belgia, Olanda, Ungaria, Franța sau Republica Moldova. „Am participat până acum la 157 de expoziții”, mărturisește artista în interviul de mai jos, „și am ajuns la un număr de 121 de cupe primite în toată cariera mea de pictor.”
Creațiile artistei constau în picturi pe sticlă, picturi pe pânză, grafică, aquarele, colaje, care redau emoții diverse, pline de culoare, fantezie și optimism.
Mai jos, interviul cu Paula Măriuț Ciobanu publicat de Mihai Bursuc pe pagina sa de Facebook:
Comentarii
Trimiteți un comentariu